ING Bank se extinde printr-un sistem similar celui de franciză. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Fie ca să pună un ban deoparte, fie ca să ia un credit pentru casă, maşină sau frigider, oamenii apelează la bănci. În timp ce majoritatea instituţiilor financiare din România funcţionează administrând propriile sedii şi sucursale, olandezii de la ING se extind în ţară cu ajutorul unui sistem similar celui de franciză. Un partener selectat de reprezentanţii băncii semnează un contract de prestări servicii cu ING România, în baza căruia ia în administrare o sucursală ING. Banca a dezvoltat un sistem similar şi în ţări precum Belgia, Ucraina şi Polonia.
Primul parteneriat de business de acest gen a fost încheiat la noi în 2004. Între timp, numărul sucursalelor administrate de parteneri a ajuns la 165, până la sfârşitul anului numărul acestora urmând să fie de 200, potrivit Simonei Giosanu, manager de recrutare şi dezvoltare a reţelei.
Un sistem de franciză - lansat în noiembrie 2005 - au dezvoltat şi austriecii de la Volksbank. Au ajuns acum la 102 sucursale în franciză, în aproape fiecare reşedinţă de judeţ, dar şi în oraşe mai mici.
Băncile caută parteneri
Oraşele în care ING caută sedii şi parteneri pentru extinderea în perioada următoare sunt Bistriţa, Constanţa, Focşani, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Reghin, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu-Jiu şi Vaslui, neau spus reprezentanţii băncii.
Candidatul cu cele mai mari şanse de a deveni partener în reţeaua ING trebuie „să aibă iniţiativă şi apetit pentru a face lucruri noi, experienţă în vânzări şi să aibă capacitatea de a dezvolta o afacere proprie. Experienţa în management reprezintă un avantaj“, spune Simona Giosanu. Nu există cerinţe privind studiile de specialitate sau vârstă, adaugă ea.
Costurile pe care vor trebui să le suporte cei care