Bucureştenii vor beneficia de „Transport ieşit din comun“ săptămâna viitoare, de miercuri până duminică (27-31 august). Sursa: ICR
Nu, nu e vorba de un anunţ RATB, care promite aer condiţionat în toate autobuzele şi troleele, ci de un proiect artistic, realizat de trupa franceză Ilotopie şi susţinut de Institutul Cultural Român (ICR).
Astfel, trei autobuze tematice vor plimba călătorii pe străzile oraşului: „Arboribuz“, care va fi transformat la propriu într-o pădure cu tot ce-i trebuie - pământ, pietre, iarbă şi iederă - „High-Life-Buz“, rezervat amatorilor de viaţă bună şi transformat într-un hotel de lux, şi „Bizarbuz“, în care veţi composta cu ochii după curiozităţile naturii. Autobuzele vor circula pe cinci trasee RATB, între orele 10.00-13.00 şi 18.00-21.00.
Puteţi să vă întâlniţi cu cei 22 de actori, români şi francezi deopotrivă, dacă aveţi drum pe rutele: Ghencea-Piaţa Unirii, Valea Ialomiţei-Universitate, Eroilor-Stadionul „Lia Manoliu“, Piaţa Victoriei-Piaţa Reşiţa, Băneasa-Piaţa Romană. Autobuzele se vor intersecta în centrul Bucureştiului.