Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionat de rezervă

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 24 august 2008 ·

Cu doar 6 titulari pe teren, Steaua a salvat un punct, prin “dubla” lui Bogdan Stancu

Sabău schimbă echipa Bistriţei în fiecare an. Malaxorul Gloriei merge în gol. Lăcătuş i-a ţinut pe bancă pe Rădoi şi pe Dayro, dar l-a titularizat pe Toja, omul adus de la FC Dallas să agaţe cu lasoul semiluna lui Kewell şi Arda Turan. Jean Pădureanu a răspuns aşezîndu-şi pălăria de cowboy şi masca aceea imperturbabilă. Nici golul lui Borbely n-a găsit vreo coardă sensibilă la fostul părinte al Cooperativei. Doar Ghionea şi Zapata au sesizat mingea aruncată în careul Stelei. Ambii prea tîrziu. Borbely a plecat de lîngă fundaşul "naţionalei" şi a tras din unghi, la colţul scurt, păcălindu-l pe Zapata, plasat prost (5). 1-0!

S-au întrecut în ratări

"Fiara" a turbat, dar atacul său a jucat la ralanti. Arthuro, găsit excelent de Nicoliţă, a lovit moale mingea cu capul de la 12 metri de poartă (12). Tiago a reuşit o execuţie în forţă, dar Albuţ a boxat, iar la cornerul ce a urmat Stancu n-a găsit cadrul porţii. Nervii s-au întins pe toată lungimea terenului, iar Mărginean putea vedea al doilea galben pentru un fault dur la Toja (21). Balaj a închis ochii, aşa cum a făcut şi închizătorul lui Sabău după alte 6 minute, degajînd la întîmplare un balon. "Sciatica" lui Ghionea s-a reactivat, iar Borbely a plecat din nou în viteză spre Zapata. Columbianul l-a blocat, mingea a ajuns la Coroian, însă Rada şi-a salvat echipa (27). Neaga a irosit şi el o ocazie uriaşă (36), Steaua găsind totuşi golul pînă la pauză: Neşu a aruncat o minge în careu, Arthuro a prelungit pentru sprintul lui Stancu, care a ajuns la minge înaintea lui Albuţ (44).

Stancu x 2

În a doua parte au intrat greii Rădoi şi Dayro. Foarfeca ultimului n-a tăiat moţul Bistriţei (61). Oamenii lui Lăcătuş au presat, însă Bistriţa n-a căzut. Hora a plecat de lîngă Ghionea şi a şutat pe lîn

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°