Armata rusă îşi continuă campania în Georgia, chiar dacă oficialii de la Moscova anunţaseră retragerea trupelor de pe teritoriul gruzin.
Potrivit publicaţiei britanice The Observer, armatele ruse deţin controlul în regiunea portului Poti şi în oraşul georgian Senaki. Mai mult, trupele ruse au reuşit să stabilească puncte de control în câteva regiuni din apropierea republicilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia.
Mai mult, trimisul special în zona de conflict al publicaţiei mai sus citate notează că soldaţii ruşi săpau ieri tranşee la şapte kilometri de portul Poti, chiar în apropierea autostrăzii care face legătura cu capitala georgiană Tbilisi.
Cum acesta era un semn cât se poate de clar că ruşii plănuiesc o campanie pe termen lung în Georgia, un grup de 1.000 de protestanţi georgieni s-a strâns în apropierea tranşeelor ruse şi au strigat "Plecaţi acasă!".
În acest timp, americanii au trimis prima navă de război americană la Marea Neagră. Potrivit AFP, distrugătorul USS Mc Faul a ajuns în această dimineaţă în portul Batumi, din sud-vestul Georgiei.
Zilele următoare, vor ajunge la Marea Neagră alte două nave americane, ambarcaţiunea Dallas (specializată în paza de coastă) şi nava amiral a celei de-a VI-a flote americane, USS Mount Whitney.