Înaintea plecării spre casă, atletul Marian Oprea a vizitat grădina zoologică de lângă Beijing, petrecând câteva ore printre animalele sălbatice.
1 /.
Pentru atletul Marian Oprea, Jocurile Olimpice de la Beijing n-au însemnat o experienţă sportivă fastă, locul 5 în finala de triplusalt nemaifiind o performanţă pentru fostul vicecampion olimpic de la Atena. „Struţul“, aşa cum îi spun prietenii, a învăţat să şi piardă, aşa că a încercat să uite repede de amarul eşecului.
Cu o zi înainte de plecarea spre casă, Oprea a ales să meargă la safari undeva, lângă Beijing. A închiriat o maşină ce semăna cu o cuşcă de la zoo şi a plecat printre tigri, lei şi urşi.
Ajuns în „groapa“ cu lei, Marian a fost invitat în glumă de chinezoaicaghid să coboare din maşină. „Nu cobor nici dacă aş şti că în felul ăsta câştig titlul olimpic!“, a replicat amuzat atletul. În schimb, românul n-a ezitat să aţâţe un leu, întinzându-i mâna provocator printre gratii.
A cinstit cu cola un urs
Încet-încet, Oprea a devenit mai curajos, dându-i să bea din propria sticlă de Coca-Cola unui urs care s-a cocoţat pe maşină, ademenit de gustul plăcut al băuturii. „Uite că animalelor din China le plac produsele americane“, a remarcat cu umor românul.
„Struţul“ s-a îndrăgostit de câteva girafe, pe care le-a ospătat cu câteva crengi, cumpărate pe 5 yuani bucata, şi nu a ezitat să se apropie periculos de mult de acestea. Performerul s-a extaziat când a ajuns la ocolul de struţi: „Gata, acum mi-am reunit familia aici, la Beijing. Mie mi se zice «Struţul» încă de pe vremea junioratului. Bănuiesc că din cauza faptului că am picioarele lungi“.
„O superexperienţă!“
După mai bine de o oră de rătăcit printre animale, Marian a decis că e timpul pentru experienţa vieţii sale, aşa că a făcut o fotografie cu un şarpe