SACRIFICIU. Dorinel Munteanu si sotia lui vor sta departe unul de celalalt cel putin doi ani Banet. Noul antrenor al echipei Universitatea Cluj va castiga 170.000 de euro pe an si are ca obiectiv promovarea
Cristian Blanuta
Fostul international roman a semnat ieri cu echipa de liga secunda, Universitatea Cluj. Dorinel Munteanu va fi cel mai bine platit antrenor din cel de-al doilea esalon, 170.000 de euro pe an. Contractul sau se va intinde pe o durata de doua sezoane, iar tehnicianul va avea ca obiectiv promovarea. "Nu mi s-a spus cand trebuie sa urcam in Liga I. Am la dispozitie doi ani sa cladesc o echipa. Sigur, m-as bucura sa reusesc din primul sezon", a spus, ieri, proaspatul antrenor al ardelenilor. "Neamtul" a refuzat pe CS Otopeni, club care a tras de el o saptamana. "Am ales cea mai buna oferta. Din toate punctele de vedere", a continuat Dorinel, care si-a bagat elevii in antrenament la nici doua ore dupa ce a semnat contractul. Va avea, insa, si de suferit din cauza alegerii pe care a facut-o: sotia sa va ramane in Germania, astfel incat Dorinel va fi nevoit sa faca naveta, asa cum s-a intamplat atunci cand a mai antrenat in tara.
In urma cu aproximativ cinci luni, Dorinel Munteanu era dat afara de la FC Vaslui de catre patronul moldovenilor, Adrian Porumboiu, in urma unui meci cu Steaua. A iesit atunci iures mare, iar Dorinel s-a jurat ca nu va mai antrena o echipa din campionatul romanesc. "Ei, am spus-o la nervi. M-am razgandit", a dezvaluit, mult mai calm, cel care detine recordul de prezente in echipa nationala.
Universitatea Cluj a inceput campionatul cu stangul: doua meciuri, doua infrangeri, cu Drobeta Turnu Severin si cu UTA, ambele 1-2. Plus ca are doua puncte penalizare, pentru neindeplinirea baremului cand a retrogradat.
50.000 de euro la insta