„Roş-albii“ s-au chinuit aseară pentru a trece de Craiova într-un meci încheiat de combatante cu trei jucători eliminaţi. Sursa: Agerpres
Dinamo a învins aseară Craiova cu scorul de 1-0, după un meci cu un final incendiar. Marius Niculae a marcat unicul gol al partidei cu o execuţie de fineţe.
> În minutul 54, Josh Mitchell şi Bogdan Lobonţ au găsit ceva de împărţit şi imediat spiritele s-au aprins. Mitchell l-a lovit pe Moţi chiar sub ochii centralului Marius Drăgănescu şi a fost eliminat. Arbitrul din Breaza l-a eliminat apoi şi pe brazilianul Julio Cesar, care părea cel mai hotărât să liniştească spiritele!
> Mircea Rednic a făcut toate schimbările până la începutul reprizei secunde. Tamaş s-a accidentat, iar Diakite şi Campos s-au făcut de râs. După eliminarea lui Julio Cesar, în centrul defensivei a fost retras Ropotan. Acesta a fost eliminat corect în minutul 71, iar Dinamo a folosit pe final o apărare inedită: Torje - Homei - Moţi - Pulhac.
> Nouă microbuze cu suporteri craioveni au fost oprite la intrarea în Bucureşti. Poliţia a luat măsura fiindcă Universitatea Craiova nu i-a recunoscut pe fani ca aparţinând propriei echipe, iar oficialii dinamovişti au anunţat că nu vor permite accesul în stadion al niciunui fan cu însemnele clubului oltean.
LIGA I
DINAMO - UNIV. CRAIOVA . . . 1-0
Marcator: M. Niculae (52)
DINAMO: Lobonţ 7 - Homei 6, Tamaş 4 (35, Moţi 6), J. Cesar 3, Pulhac 6 - Torje 5, Ropotan 3, Diakite 4 (46, Ad. Cristea 6), Campos 4 (46, M. Niculae 7) - Fl. Bratu 5, Dănciulescu 6. Antrenor: Mircea Rednic
CRAIOVA: Bornescu 6 - Dănănae 5 (81, Bărboianu), V. Găman 5, Mitchell 3, Rose 5 - Prepeliţă 6, D. Stoica 5, Dilevski 5, Gangioveanu 6 (75, Stoianof 4) - Dina 5 (61, Firţulescu 4), Fl. Costea 5. Antrenor: Nicolo Napoli
Stadion: „