Sute de oameni sunt ucişi anual prin tăierea capului, chiar şi în mileniul III. Sursa: Reuters
Condamnare musulmană legală sau răzbunare crudă a interlopilor, decapitarea continuă să fie pedeapsa predilectă pentru înspăimântarea oamenilor care ar putea cădea în „păcatul“ celor care deja şi-au pierdut capul - la modul propriu vorbind. Ieri, un cetăţean din Mali, care a săvârşit o serie de furturi şi a avut o tentativă de viol, în Arabia Saudită, a fost decapitat cu sabia în oraşul sfânt Mecca, după cum a anunţat ministrul de interne al acestei ţări, citat de AFP.
Condamnatul, Hachem Daghali, a fost găsit vinovat de furturi din magazine, din autoturisme şi din reşedinţe de lux, totul culminând cu spargerea unei vile şi cu tentativa de violare a unei locatare. Instanţa nu a avut niciun fel de clemenţă, mai ales că individul era şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Doar cu o zi înainte, un pakistanez a avut aceeaşi soartă, în acelaşi oraş, pentru că a ucis un cetăţean saudit. Până la sfârşitul acestei luni, nu mai puţin de 70 de execuţii prin decapitare au avut loc în Arabia Saudită. Recordul a fost de 153 de condamnări, în 2007.
Droguri şi macete
Mai mult de 20 de cadavre fără cap au fost descoperite doar în această săptămână, în mai multe locuri din Mexic. Sângeroasa „recoltă“ este „opera“ traficanţ ilor de droguri, potrivit poliţiei mexicane. Trei bărbaţi executaţi şi decapitaţi cu macetele au fost găsiţi vineri, în oraşul Nogales, aflat la frontiera cu SUA, în timp ce un al patrulea cadavru a fost localizat tot într-o zonă din nordul Mexicului. Cu o zi înainte, poliţia mai descoperise 12 corpuri umane decapitate în statul Yucatan, aflat în sud-estul ţării. Capetele desprinse de trup ale celor ucişi nu au fost găsite.
Tot în aceste zile, poliţia din Madera, statul mexican Chihuahua, a găsit cadavrele a