PSD ● Congres extraordinar la 27 septembrie
Pesediştii îşi vor desemna oficial candidatul pentru funcţia de prim-ministru la data de 27 septembrie, în cadrul unui Congres extraordinar. Decizia a fost luată ieri de conducerea partidului şi singurul care s-a opus a fost Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a votat totuşi în favoarea convocării Congresului extraordinar, deşi, în timpul şedinţei Biroului Permanent Naţional, ridicase obiecţii cu privire la organizarea acestuia înainte de alegerile parlamentare, astfel încît decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Iliescu invocase Statutul partidului, care prevede că desemnarea premierului se face în cazul cîştigării alegerilor, dar nu a fost susţinut de nici un alt lider al partidului, nici măcar de Adrian Năstase, care declarase înainte de şedinţă că acest congres trebuie făcut, potrivit Statutului, după alegeri, dar că totuşi ar fi util pentru că ar stabili foarte clar care este candidatul PSD la funcţia de prim-ministru. La finalul şedinţei, Iliescu s-a arătat foarte nervos în faţa jurnaliştilor şi a refuzat să comenteze decizia conducerii PSD, adresîndu-se răstit către aceştia cînd l-au întrebat dacă este oportună convocarea Congresului extraordinar: "Hai, mă, lăsaţi-mă!".
CANDIDATUL. Mircea Geoană a reuşit astfel să-şi impună propunerea lansată săptămîna trecută cu privire la organizarea Congresului extraordinar, urmînd ca în cadrul acestuia să-i fie validată candidatura la şefia Executivului, anunţată vinerea trecută la Alexandria. Lista pentru alte candidaturi ar rămîn