Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două obiective prioritare: îmbunătăţirea calităţii apei şi creşterea debitului

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 3 septembrie 2008 ·

Alimentarea cu apă potabilă, racordarea la reţeaua de gaz metan, reabilitarea şi modernizarea Căminelor Culturale, canalizarea, inventarierea şi intabularea terenurilor şi construcţiilor aparţinând domeniului public şi privat al localităţii, amenajarea de parcuri şi spaţii verzi sunt doar câteva dintre priorităţile primarului din Feldioara, Sorin Taus, care a început, în pofida lipsei acute de fonduri, să-şi îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală.

În ceea ce priveşte lucrările de înfrumuseţare a localităţii, acţiune deloc de neglijat în această perioadă a anului, principalele obiective vizate au fost parcurile şi zonele verzi, în special acelea situate la intrarea în comună.

Spaţiile menţionate au fost cu-răţate şi amenajate, s-au plantat peste tot flori, s-au adus şi montat dale albe, pietre şlefuite, lărgindu-se totodată şi intersecţia de la intrarea în Feldioara.

„Curăţenia a fost făcută cu persoanele ce beneficiază de Legea 416 privind protecţia socială. Le reamintesc celor în cauză şi cu această ocazie că doar persoanele care prestează efectiv orele de muncă în folosul comunităţii îşi vor lua banii, aşa cum stipulează şi legea respectivă, iar cei care nu răspund solicitărilor noastre nu vor primi sumele alocate pentru aceste activităţi. Din fericire, vă pot spune că oamenii au înţeles că trebuie să presteze orele respective, astfel încât localitatea noastră şi-a schimbat deja înfăţişarea, iar rezultatul muncii se vede cu ochiul liber. Pe de altă parte, sunt foarte mulţumit de faptul că feldiorenii au fost, la rândul lor, foarte receptivi, arătându-şi o mare disponibilitate prin venirea lor în sprijinul activităţii”, menţiona Sorin Taus.

Îmbunătăţirea calităţii apei

În prima fază, pentru îmbunătă-ţirea calităţii apei potabile şi asigurarea necesarului de apă al populaţiei s-a procedat la amenajarea unui stă

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 54 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 36 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 40 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°