Magdalena Manea, redactor şef al publicaţiei româneşti din Canada "Acasă" prezintă, într-o relatare exclusivă, imaginea actuală a Cubei, raportată la perioada de comunism românesc. Aflată într-o scurtă vizită pe insula lui Fidel Castro, românca oferă cititorilor propria viziune asupra situaţiei din Cuba. Magdalena Manea
Ziarul Acasă
În clasa a treia am primit cravata de pionier într-o ceremonie fadă, organizată anost, în clasă, de către tovarăşa învăţătoare, după ce excursia la Mausoleul de la Mărăşeşti s-a anulat din lipsă de fonduri şi mai ales, de entuziasm. Am fost ultima generaţie de cravate fără tricolor, am învăţat după abecedare cu poze înfăţişând şcolăriţe cu sorţuleţe negre, sovietice şi taţi stahanovişti. Toată copilăria mică mi-a fost marcată de Volgile umflate ale celor de la judeţeană, ori decupajele în secret din câte un Nekermann, atunci când, accidental, ajungea în vizită câte un exemplar arhi-răsfoit, în casa alor mei.
Iar când am plecat în Canada am făcut legământ să nu mai pun piciorul vreodată, în vreun stat comunist. A durat zece ani ca să mă-nvoiesc cu mine însămi şi să iau bilete de Cuba. Cuba este un loc de petrecut vacanţele la îndemână pentru canadieni. Cam atât am ştiut când am decis ca, la adăpostul unui all-inclusive şi feriţi astfel de întrebări din partea autorităţilor locale, să pornim într-o incursiune fascinantă în ultimul bastion communist al emisferei vestice: Republica Cuba.
La aeroport: "Socialismo o Muerte"
La Holguin, din avion cobori direct pe pistă şi încerci să te adaptezi la aerul fierbinte când, pe un zid imens, lozinca "Socialismo o Muerte" (Socialism sau Moarte) se împerechează cu vreo trei MIG-uri care trec razant pe deasupra aeroportului civil Frank Pais, de-ţi crapă geamul ceasului de la mână! Bun aşa, zicem, vedem câţiva angajaţi ai aeroportului, în uniform
