Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova a anunţat că, începând de astăzi şi până pe 15 septembrie, circulaţia tramvaielor va fi întreruptă din cauza lucrărilor de reabilitare a căii de rulare.
Astfel, timp de zece zile mare parte dintre craioveni vor fi afectaţi de decizia RAT Craiova deoarece marea majoritate circulă cu tramvaiele. Asta pentru că liniile de tramvai străbat oraşul de la est la vest, iar confortul oferit de garniturile aduse din vestul Europei este destul de ridicat.
„Circulaţia tramvaielor se va întrerupe începând cu 5 septembrie, pentru efectuarea unei intervenţii la calea de rulare. Din acest motiv, Regia Autonomă de Transport Craiova va prelua transportul călătorilor cu autobuze, păstrându-se programul de circulaţie şi staţiile de îmbarcaredebarcare ale traseelor de tramvai. Circulaţia tramvaielor va fi reluată luni, 15 septembrie“, au anunţat reprezentanţii Regiei.
Călătorii ca acum 20 de ani
Pe de altă parte, reprezentanţii RAT Craiova au omis să precizeze faptul că tramvaiele vor fi înlocuite de autobuze vechi de zeci de ani, care se află parcate în garajul regiei pentru că mai aveau puţin şi se dezintegrau în timpul mersului. Doar pe traseele 24 şi 1 mai circulă câteva exemplare din vechea gardă de autobuze, restul fiind înlocuite de ceva timp cu vehicule produse în ultimul deceniu. „Mi-e groază când mă gândesc că iar voi fi nevoită să călătoresc aşa cum o făceam acum 20 de ani, cu acele rate mizerabile. Şi timp de zece zile. Până acum întrerupeau şi ei circulaţia o zi, două, nu atât de mult“, spune, supărată, craioveanca Georgeta Mihalache.