Meciul de fotbal Armenia-Turcia oferă mâine motivul pentru o întâlnire istorică dintre preşedinţii celor două ţări, care nu au relaţii diplomatice şi împart o graniţă închisă.
Prima vizită a unui preşedinte turc în Armenia, după declararea independenţei republicii sovietice, în 1991, a fost criticată de opoziţia de la Ankara şi primită cu precauţie de unii membri ai partidului de guvernare. Asta cu atât mai mult cu cât deplasarea nu se limitează la fotbal, ci presupune şi o întâlnire cu preşedintele armean Serge Sarkisian, autorul invitaţiei.
Ankara a rupt relaţiile cu Erevanul în 1994, din cauza conflictului Armeniei cu Azerbaidjanul din regiunea Nagorno- Karabah. Între cele două ţări există însă un diferend istoric, din timpul Primului Război Mondial. Erevanul estimează că masacrele împotriva armenilor comise de otomani între 1915 şi 1917 au făcut circa 1,5 milioane de morţi şi le cataloghează drept „genocid“, poziţie împărtăşită şi de alte state europene. Subiectul este unul sensibil pentru Turcia, care respinge termenul, susţinând că în luptele care au avut loc au murit între 250.000 şi 500.000 de armeni şi cel puţin tot atâţia turci.
Istorie sau trădare
Anunţul dat publicităţii de administraţia Gul a fost salutat ieri de preşedinţia franceză a UE, care a subliniat importanţa normalizării relaţiilor bilaterale Turcia-Armenia pentru întreaga regiune, în contextul conflictului georgian. O opinie pozitivă au avut, de altfel, şi cei mai mulţi comentatori din presa turcă, aceştia apreciind că vizita este una „istorică“.
Optimismul nu a fost împărtăşit de opoziţia de la Ankara, unii critici naţionaliş ti apreciind că preşedintele trădează interesele ţării. Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Popular Republican, a apreciat că demersul şefului statului nu face decât să „încurajeze partea adversă“, iar