Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lume întreagă cântă pentru Pavarotti

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 septembrie 2008 ·

Sursa: Reuters

Toamna aceasta, în marile oraşe ale lumii se cântă in memoriam Luciano Pavarotti. Cortina se ridică mâine, la un an de la dispariţia tenorului, în oraşul său natal, Modena. Se pregătesc de concerte grandioase Parisul, Roma, New Yorkul şi Petra din Iordania. În România, unul dintre celebrii parteneri de scenă ai lui Pavarotti, José Carreras, va cânta alături de soprana Alexandra Coman, la Sala Palatului, pe 4 octombrie.

Dacă nu s-ar fi stins anul trecut, pe 6 septembrie, din cauza unui cancer pancreatic, tenorul ar fi împlinit 73 de ani, pe 12 octombrie.

„Ziua neagră“ a Modenei va fi comemorată în teatrul care poartă acum numele maestrului. „Pavarotti este pe cale să devină un mit. Vom cânta «Requiemul» lui Verdi în teatrul pe care i l-am dedicat şi pentru că avem multe cereri, vom face un bis duminică seara“, a declarat primarul oraşului, Giorgio Pighi, citat de AFP. Cu sprijinul Ministerului italian de cultură şi al Scalei din Milano a fost organizat şi un concurs de canto, la care s-au înscris peste 250 de tineri. Finala se va consuma pe 3 octombrie.

Bono şi Elton John, în Iordania

În timp ce Muzeul Vittoriano din Roma pregăteşte expoziţia retrospectivă Luciano Pavarotti, în Parcul Saint-Cloud din Paris se amenajează o scenă uriaşă pentru seara de 13 septembrie. Peste 3.000 de persoane sunt aşteptate la concertul-omagiu, unde va cânta Roberto Alagna. La fel de mulţi melomani sunt invitaţi, pe 18 septembrie, să asculte gratis „Requiemul“ lui Verdi la Metropolitan Opera din New York - unde Pavarotti a cântat de 378 ori.

Cel mai impresionant eveniment dedicat marelui tenor va avea loc în oraşul-monument Petra din Iordania. Pe 12 octombrie, în ziua aniversării maestrului, concertul „Pavarotti&Friends“ îi va reuni pe scenă pe Bono, Elton John, Céline Dion, Joe Cocker sau Sting. „E

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 46 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°