În această seară cântă Simply Red, cea mai aşteptată formaţie a festivalului Cerbul de Aur 2008 a reuşit să stârnească interesul publicului prin numele artiştilor români care au
În această seară cântă Simply Red, cea mai aşteptată formaţie a festivalului
Cerbul de Aur 2008 a reuşit să stârnească interesul publicului prin numele artiştilor români care au urcat pe scenă, dar spectacolul nu a impresionat.
Vedetele internaţionale prezente anul acesta în recital la Cerbul de Aur au dezamăgit publicul. Natalia Rodriguez, supranumită Britney Spears a Spaniei, se află la primul concert al ei în afara ţării, iar gurile rele spun că a ajuns la festival pentru că are acelaşi impresar ca trupa "Los Vivancos", care a evoluat pe scena din Piaţa Sfatului în seara de deschidere a festivalului şi care a reuşit să golească arena.
Probleme de organizare
Organizatorii din partea TVR au reuşit să irite nu doar persoanele care au pretenţii mai mari la această ediţie festivă, la 40 de ani de la lansarea festivalului, ci şi artişti români de marcă.
Corina Chiriac a răbufnit chiar la deschiderea festivă a evenimentului: "Aşa a fost tot timpul, pe pile şi pe interese, nici pe Dan Spătaru nu l-au invitat, deşi era o legendă în viaţă", s-a plâns solista. Margareta Pâslaru a mărturisit că şi ea şi-ar fi dorit să cânte pe scena Cerbului.
Şi Iurie Darie a fost supărat pentru că a fost obligat să asiste la concurs alături de spectatorii care şi-au cumpărat bilet.
În pofida repetiţiilor şi a probelor făcute cu câteva zile înaintea festivalului, prima seară de interpretare a debutat cu microfonii şi probleme tehnice. Primul concurent, Alin Văduva, a cântat fără să fie auzit mai bine de jumătate de melodie. Şi alţi concurenţi s-au confrunat cu microfonii, în timp ce interpretul din China s-a împiedicat de un cablu pe scenă.
Programul din ur