Un nou grup, format din 11 transfugi, a fost prins la graniţa cu Ungaria. Cei mai mulţi dintre membrii grupului au mai fost prinşi cu doar câteva zile în urmă, când încercau să iasă din ţară prin exact aceeaşi metodă. Atunci doar încărcătura TIR-ului şi punctul de frontieră, erau diferite.
Transfugii au încercat să iasă din ţară ascunşi într-un TIR turcesc care transporta, de această dată, mobilă din Turcia pentru Olanda, în loc de haine pentru Belgia, care încerca să iasă din ţară prin punctul de trecere a frontierei Vărşand, în loc de Nădlac.
Poliţiştii de frontieră de la Vărşand au avut unele suspiciuni, aşa că au trecut la controlul amănunţit al TIR-ului. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, spune că „poliţiştii de frontieră au observat că deşi sigiliul aplicat pe remorcă era intact, cablul care lega prelata era lărgit, aspect ce a trezit suspiciuni cu privire la conţinutul încărcăturii. Ca urmare a deschiderii automarfarului s-au descoperit 11 persoane, 9 turci şi 2 irakieni, 8 dintre acestea fiind la a doua tentativă în această săptămână”.
Transfugii sunt cercetaţi în stare de libertate. Aşa că sunt întorşi de mai multe ori de la frontieră, ca şi de această dată când pentru 8 dintre ei, nu a fost nicio problemă ca de marţi până duminică să reuşească, de două ori, să se ascundă în TIR-uri. Toţi sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani şi sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.
Şi de această dată şoferul, un turc de 28 de ani, susţine că nu ştie cum au ajuns transfugii în camionul său. Poliţiştii de frontieră continuă ancheta pentru a afla cum au ajuns migranţii în TIR. Din cauza numărului mare de transfugi care s-au îmbarcat în doar câteva zile de 2 ori, cercetările sunt extinse pentru a se afla dacă transportul făcea parte dintr-o reţea speciali