Alimentele sănătoase ne ajută să trăim mai mult şi să ducem o viaţă activă. Deseori ne grăbim să mâncăm la micul dejun pateuri, pizza şi tot felul de dulciuri bogate în zahăr
Alimentele sănătoase ne ajută să trăim mai mult şi să ducem o viaţă activă. Deseori ne grăbim să mâncăm la micul dejun pateuri, pizza şi tot felul de dulciuri bogate în zahăr rafinat şi sărace în substanţe hrănitoare. Ne potolim setea cu cola sau sucuri cu mult acid. Fitonutriţionistul Eugen Giurgiu ne recomandă alimente tonice, uşor de procurat, din farmacia naturii.
Consumul de morcovi combate cancerul
Morcovii sunt legume cu proprietăţi medicinale. Dacă vom mânca un singur morcov pe zi şi care conţine mult betacaroten, ne asigurăm porţia de vitamina A pentru 24 de ore. Morcovii sunt benefici pentru digestie, fortifică muşchii şi oasele.
Pentru persoanele anemice, dieta cu morcovi reprezintă un remediu sigur pentru a scăpa de această afecţiune gravă. Pentru copiii mici şi bebeluşi, sucul de morcovi sau piureul sunt alimente foarte sănătoase care combat indigestiile specifice vârstei.
Studiile specialiştilor americani au demonstrat că la persoanele care consumă frecvent morcovi, riscul îmbolnăvirii de cancer este redus. De asemenea, s-a constatat efectul benefic al acestor legume în combaterea bolilor de inimă, de circulaţie şi pentru protejarea vederii. Morcovii, amestecaţi cu diverse fructe sau cu miere, sunt delicioşi în tartinele de la micul dejun.
Prăjitura vegetarienilor
Migdalele sunt hrănitoare datorită proteinelor şi mineralelor (magneziu, zinc, potasiu şi fier) prezente în compoziţia lor. Migdalele conţin şi mult calciu. Nutriţioniştii le numesc "prăjitura vegetarienilor" şi vitamina anemicilor.
În compoziţia migdalelor dulci, mai apreciate din punct de vedere nutriţional decât cele amare, se remarcă vitaminele din grupa B şi vita