Din motive pe care eu nu le pot pricepe, vad adesea termenii "moral" si "pragmatic" folositi unul ca antonim fata de celalalt. Aparent, daca un lucru e moral atunci nu poate fi pragmatic si invers. Mie cele doua cuvinte mi se par complementare. Cum poti fi "pragmatic", adica, prin definitie, dedicat utilitatii practice, daca nu ai o masura precisa a utilitatii, sau macar un mod precis de a defini ce e util si ce nu?, scrie Doc, in doua articole postate pe blogul lui.
Un cod moral, fie el imperfect, este indispensabil pentru orice definitie a pragmatismului. E absolut imposibil nu doar sa masori ci si sa definesti o actiune utila inainte sa ai un scop bine definit pentru ea, la fel cum e imposibil sa spui ca e bine, ca e pragmatic sa apesi pe acceleratie atunci cand nu stii unde vrei sa ajungi. Iar reciproca e la fel de adevarata. Doar printr-o pervertire jalnica termenul “moral” se transforma intr-o scuza pentru neputinta, prostie, lasitate sau esec.
Mi se poate raspunde ca uit ca "scopul nu scuza mijloacele". E o expresie foarte buna care e adesea interpretata in ideea ca ar trebui cumva sa renuntam sa mai avem sau sa mai urmarim scopurile dificile. Eu cred ca intelesul profund al expresiei este oarecum contrar, e un avertisment sa nu amestecam cele doua categorii intre ele. Altfel, daca scopul scuza mijloacele si nu avem nicio definitie clara a ce e “scop” si ce e “mijloc”, putem ajunge sa nu facem nimic sau sa scuzam orice.
In domeniul politic, cel putin, ar trebui sa existe o delimitare clara intre cele doua: scopurile sunt politice, privesc strict interesul public, mijloacele sunt partizane si se refera strict la relatiile intre partide si oameni politici.
O greseala facila in care cad adesea analistii politici (subsemnatul nefiind exclus) este sa considere ca autorii deciziilor si declaratiilor pe care le analizeaza
