În mod normal, la un meci cu Insulele Feroe ţi-e şi ruşine să spui „Hai, România!“. Sursa: EVZ

Ţi-e jenă să te ridici în picioare la ratări şi teamă să mai desfaci încă o bere după fiecare gol. Asta pentru că, dacă te uiţi pe palmaresul amatorilor din „Insula Oilor“, realizezi că ai şanse mari să intri în comă alcoolică înainte de pauză. Acum însă, e altceva!

Din păcate pentru noi, echipa naţională trece printr-o perioadă anormală, aşa că trebuie să fim pregătiţi pentru orice. Să strângem pumnii, să-l înjurăm pe profesorul care apără poarta celor din Feroe la vreo intervenţie salvatoare şi chiar să rămânem cu sticlele de bere nedesfăcute. Fie că vrem să o recunoaştem sau nu, ne este frică de meciul ăsta şi ni se face dor de normalitate.

Naţionala traversează în această perioadă încheierea unui ciclu. Nu e ciclul unei generaţii, aşa cum se întâmplă de obicei, e ciclul lui Victor Piţurcă, un antrenor anormal şi unic în felul său. Un mandat al lui Victor Piţurcă începe în secunda în care este prezentat în mod oficial ca antrenor al unei echipe şi se încheie în momentul în care reuşeşte să intre în conflict cu toţi oamenii din jurul respectivei formaţii. Aşa s-a întâmplat la Steaua, aşa s-a întâmplat în primul mandat la echipa naţională şi aşa se întâmplă şi acum.

Dincolo de declaraţiile prudente şi diplomatice, nimeni nu-l mai susţine pe selecţioner, iar mandatul său este încheiat, chiar dacă va rămâne în continuare pe banca naţionalei. Dacă va rămâne, o va face doar pentru că momentan nu i se poate găsi un înlocuitor, pentru că are clauze de despăgubire în contract sau pentru că nu are onoarea de a demisiona.

Demisia de onoare nu este unul dintre obiceiurile lui Piţurcă, care pare hotărât să-şi ducă angajamentul la bun sfârşit indiferent de rezultate. Un scenariu sumbru, dar realist după felul în care am