ANRE nu va lua în calcul această majorare când va stabili preţul de la 1 octombrie. Sursa: Reuters
Cotaţiile-record ale ţiţeiului înregistrate în prima jumă tate a acestui an continuă să arunce în aer preţul gazelor, care urmează fluctuaţia petrolului la o diferenţă de 6 luni. Miercuri, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arăta că distribuitorii de gaze cer majorarea preţului plătit de populaţie cu 10% de la 1 octombrie, iar ieri, Gazprom a anunţat că scumpeşte la 500 de dolari pe mia de metri cubi livrat Europei din octombrie, de la 410 dolari, cât costa din iunie. Aceste valori vor depăşi 550 de dolari până la finele anului, mai estimează ruşii.
Prin intermediari
România importă, în prezent, circa 6 miliarde de metri cubi de gaze, adică o treime din consumul naţional, din Rusia, prin două companii intermediare, Wintershall şi Conef, la care Gazprom deţine acţiuni. Astfel, preţul pe care România îl plăteşte pentru gazele ruseşti îl depăşeşte pe cel cu care Gazprom furnizează gaze Europei. Prin urmare, dacă la începutul anului, tariful plătit de operatorii români pentru gazele luate de la intermediari era de 400 de dolari pe mia de metri cubi, resursa mergea, spre Europa, cu 310 dolari pe mia de metri cubi. Preţul a crescut pentru români la 500 de dolari pe mia de metri cubi, începând din vară, iar pentru cei care iau direct de la producătorul rus, la 410 dolari.
Distribuitorii nu modifică previziunile
Distrigaz Sud şi E.ON Gaz România au motivat cererile lor de majorare a preţurilor de la 1 octombrie prin creşterea tarifelor de import, arătând că vor ajunge să cumpere gazul rusesc cu 600 de dolari pe mia de metri cubi în trimestrul patru al anului.
Întrebaţi dacă în previziunile lor a fost inclusă această intenţie a ruşilor de a majora preţul livrărilor la 550 d