Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pirateria software, de la distracţie la închisoare

Publicat in Jurnalul, joi 18 septembrie 2008 ·

În perioada 2006-2008, în urma controalelor antipiraterie, au fost trimişi în judecată 178 de inculpaţi. Cazurile analizate de justiţie în acest an însumează 3,5 milioane de euro, prejudicii aduse producătorilor de software.

În perioada 2006-2008, în urma controalelor antipiraterie, au fost trimişi în judecată 178 de inculpaţi. Cazurile analizate de justiţie în acest an însumează 3,5 milioane de euro, prejudicii aduse producătorilor de software.

Controalele antipiraterie se intensifică de la an la an, iar numărul organizaţiilor surprinse cu software fără licenţă este în creştere. Nici micii comercianţi nu sînt iertaţi. Şeful Serviciului pentru coordonarea activităţii în domeniul proprietăţii intelectuale din Ministerul Public, procurorul Monica Pop, a declarat ieri că în perioada 2006-2008 au fost trimişi în judecată 178 de inculpaţi, prin 151 de rechizitorii (acte de sesizare a instanţei).“în acest moment, mai mult de 150 de cazuri au fost finalizate cu rechizitoriu şi se află în diferite stadii procedurale pe rolul instanţelor penale. Dintre acestea, în 2008 au fost pronunţate mai mult de 35 de hotărîri penale de condamnare de instanţele din România, stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, sancţionarea lor şi obligarea la plata de despăgubiri civile faţă de titularii drepturilor de autor”, a declarat Monica Pop într-o conferinţă de presă.

În situaţiile de distribuire de software piratat, există şi cazuri de închisoare cu executare, cele mai grele pedepse fiind de 6 ani, 7 luni şi 5 ani, 6 luni. Există şi un record în materie de prejudicii aduse producătorilor de software din partea unei persoane fizice. Astfel, pentru distribuirea de mărfuri piratate, reprezentanţii BSA (Business Software Alliance) au formulat o plîngere şi au cerut despăgubiri de peste 1,7 milioane de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţul Galaţi intră sub avertizare Cod Roşu de ploi torenţiale

Mediafax acum o ora
Avertizarea Cod Roşu este valabilă luni, între orele 00.00 şi 09.00. „În judeţul Galaţi va ploua torenţial şi abundent. Cantităţile de apă vor fi în timp scurt de 40...50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare,

Tragerea Loto 6/49 din 29 septembrie 2024. Report de 6,6 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum o ora
Duminică, 29 septembrie, la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate mai jos.

Incendiu la un depozit de mobilă, lângă Timişoara/ Au fost afectate şi mai multe maşini parcate în faţa imobilului

News.ro acum 24 minute
Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de mobilă din comuna Dumbrăviţa de lângă Timişoara. Zeci de pompieri au intervenit pentru a stinge focul care risca să se extindă la clădirea învecinată. Mai multe maşini parcate în faţa depozitului au f

Cod Roșu de ploi torențiale în România! Noi alerte de furtuni și ninsori emise de meteorologi

Ziare.com acum 35 minute
Meteorologii au actualizat duminică, 29 septembrie, prognoza meteo pentru următoarele zile, emițând și un Cod roșu de ploi. Întreaga țară se află sub avertizări Cod portocaliu și galben de ploi și vânt, în unele zone fiind anunțate ninsori. COD GALB

Fechet: Urmează o zi grea. România va fi măturată de ciclonul Ashley

Mediafax acum 4 ore
„Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte şi mâine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitaţii foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem f

Israelul continuă atacurile în Liban împotriva Hezbollah, după uciderea liderului Hassan Nasrallah VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Israelului a anunțat că a efectuat zeci de raiduri asupra ţintelor Hezbollah din Liban în ultimele ore, relatează BBC. Într-o declaraţie postată duminică, 29 septembrie, pe Telegram, Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că ţintele in

Viktor Orban, un nou atac la adresa Bruxelles-ului. Țările despre care spune că ”merită mai mult decât primesc”

Ziare.com acum 3 ore
Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles, aceste ţări ar trebui să fie deja în Uniunea Europeană - a declarat premierul Viktor Orbán, la Ohrid, după şedinţa comună a guvernelor Ungariei şi Macedo

Pericol de acvaplanare pe autostrada A1 în vestul ţării

Press Alert acum 51 minute
Pe autostrada A1 între Orăștie și Holdea plouă terențial, iar șoferii sunt atenționați că există risc de acvaplanare pe anumite tronsoane. Centrul Infotrafic anunță că, duminică, începând cu ora 09:20, pe autostrada A1, între Râmnicu Vâlcea și Deva,

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Rusia anunță că este gata să trimită în justiţie problema exploziilor de la gazoductul Nord Stream

Libertatea acum o ora
Rusia este pregătită să trimită în instanţă cazul exploziilor conductei Nord Stream, dacă Occidentul nu investighează problema, a anunțat sâmbătă Ministerul său de Externe, citat de Reuters.

Vremea

București
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

11°/15°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/15°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

17°/22°
lun.

12°/18°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/14°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

7°/17°
mie.

9°/19°