Meciul dintre FRF şi LPF anunţa, aşa după cum vă povesteam în articolul de ieri, prelungiri şi chiar penaltiuri ale departajării. Victoria Olandei în meciul cu România de la Euro a motorizat pornirile revanşarde ale lui Dumitru Dragomir.
Meciul dintre FRF şi LPF anunţa, aşa după cum vă povesteam în articolul de ieri, prelungiri şi chiar penaltiuri ale departajării. Victoria Olandei în meciul cu România de la Euro a motorizat pornirile revanşarde ale lui Dumitru Dragomir. Iar contrele dintre Mircea Sandu şi Victor Piţurcă, încercarea lui Mutu de a arunca în spinarea altora propriile nerealizări l-au făcut pe preşedintele ligii să creadă că nu-i mai rămîne decît să mărşăluiască triumfător peste cadavrele adversarilor săi din federaţie. A înroşit telefoanele la vremea respectivă, a pupat microfoane de dimineaţa pînă seara, a dat buzna prin studiourile de televiziune pentru a-şi garnisi izbînda cu cele mai ordinare dintre prăduielile de care era el capabil. A vorbit despre curve şi peşti, despre desfrîu şi jocuri de noroc, a stropit jegos şi înspre familiile adversarilor, uitînd că are şi el o familie pe care pretinde că o protejează. În plus, Dragomir atîrna de fiecare declaraţie a sa promisiunea unor noi dezvăluiri, care de care mai distrugătoare. Parşivenie miliţienească, şantaj, vorbe multe şi tot atîta teamă faţă de perspectiva debarcării.
Strategia grăbită a lui Dumitru Dragomir s-a dovedit a fi falimentară. Vîlva pe care a creat-o, petardele şi fumigenele aruncate-n public au generat regruparea forţelor pe frontul advers. La FRF au fost trecute în plan secund micile dispute, altfel inerente între oameni obişnuiţi să gîndească liber. Şi, pentru a da un semn public convingător în acest sens, a fost organizată acea conferinţă de presă în care au apărut, umăr la umăr, trăgătorii de elită ai federaţiei. Naivii au ascultat vorbele rostite