Feroviara Compartimentul in care am bilet e, daca nu pun la socoteala cele cateva muste tocmite anume sa insufleteasca atmosfera, gol-pusca. Imi pun geanta in plasa, dupa ce scot din ea cartea pe care imi tot propun de ceva vreme sa o citesc pe drumul pana la Bucuresti. De cate ori am incercat, destinul a vrut sa nu trec de prima pagina: ori era o aglomeratie de abia mai puteai sa respiri, ori vreo odrasla de calator confunda, cu acordul tacit al parintelui, spatiul dintre banchete cu terenul de joaca, ori vizavi de mine statea o doamna foc de vorbareata, care-mi impuia capul cu amanunte palpitante din incarcata-i biografie. Insa acum sortii par favorabili lecturii. Ma asez linistit pe locul meu, nu inainte de a sterge cu un servetel dinainte pregatit slinul respectabil de pe musamaua banchetei. Trenul se pune in miscare, mustele bazaie cu elan, iar eu deschid, in fine, cartea. Prima pagina descrie o incapere, in mijlocul careia zace intr-o balta de sange o femeie cu un cutit de macelarie infipt temeinic in spate. Usa camerei se deschide brusc si in clipa cand sunt pe cale sa intorc foaia, ca sa vad cine intra, trenul se opreste. Peste cateva clipe, in compartiment navaleste o doamna mai mult rotunda decat inalta, din spatele careia se iteste un domn cu aproximativ aceleasi dimensiuni, usor strivite de bagajele ce-i inlantuie umerii si-i lungesc bratele cam scurte de la natura. "Aici sunt locurile noastre, puiule!" "Puiul" se scutura de poveri, scoate o batista imensa, isi sterge transpiratia de pe obraji si de pe frunte, respira adanc si apuca prima valiza, cu gand sa o puna in plasa de deasupra. Cum nu e indeajuns de inalt, ma ofer sa-l ajut si umplu cu valize, sacose, genti si pungi tot spatiul disponibil. "Punga verde lasati-o jos!", imi porunceste rotofeiul si adauga in chip de explicatie: "Stiti, acolo avem mancarea." Ma execut, doamna imi multumeste, do