In curînd, pictorul Ciprian Paleologu, una dintre vocile inconfundabile şi energice ale artei noastre de astăzi, va fi actorul unei triple acţiuni publice: în spaţiile galeriilor Luchian 12 şi Iuliu Valaori va deschide cîte o expoziţie de pictură, iar la Hotelul Hilton se va lansa o colecţie de vinuri identificată prin etichete desenate de el, moment pregătit de către cunoscutul realizator de evenimente George Moisescu. Textul de mai jos, scris cu prilejul expoziţiei sale de la Galeria Orizont, cea de-a patra secvenţă a proiectului UMAN, îşi propune să readucă în discuţie, ca prolog la cele trei momente, pictura lui Ciprian Paleologu şi gestul său artistic cu totul ieşit din comun. (P.Ş.)

Incă din anii '70, cîţiva artişti români, pe atunci foarte tineri, dar astăzi nume notorii ale artei româneşti (Paul Neagu, Doru Covrig, Napoleon Tiron) au redescoperit valoarea plastică şi morală a corpului uman. Fie printr-un figurativism special, fie prin exploatarera directă a expresiei corporale în cadrul unor acţiuni (performance), ei au încercat, după mai bine de cincizeci de ani de supremaţie a nonfigurativului, dacă nu punem la socoteală realismul socialist din ţările comuniste, în esenţă şi el un abstracţionism sui generis, reconectarea expresiei artistice şi a gîndirii specifice la vechea paradigmă antropocentrică, zguduită serios de către experienţele avangardiste. Fără a fi un fenomen local sau unul necunoscut în arta europeană - această întoarcere spre figurativ reprezenta o tendinţă puternică pe plan mondial -, artiştii români au pus cîteva accente foarte importante, mai ales în perspectiva istorică şi psihologică a unei Românii prizoniere înlăuntrul unui sistem pentru care noţiunea de totalitarism este una aproape bucolică. În mod cert, propunerile lor, dar şi ale altor artişti din aceeaşi perioadă, au marcat primele momente a ceea ce s-ar putea numi neo