De la măturători la academicieni, bucureşteni sau „provinciali adoptaţi“ au căutat motivele pentru care Capitala merită să fie iubită, măcar mâine, de ziua ei. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Mediafax

1 /.

Împlineşte 549 de ani de când Vlad Ţepeş i-a semnat certificatul de naştere. De la 20 septembrie 1459 a trecut prin foc şi apă, prin mâinile turcilor, s-a supus capriciilor lui Ceauşescu şi s-a lăsat „salvat“ de mâinile pricepute ale primarilor contemporani. E cârpit, demolat, renovat, străpuns, penetrat, lărgit cât să ne încapă pe toţi şi, cu toate astea, azi e iubit şi urât deopotrivă, precum Vlad Dracul în vremea lui.

Bucureştiul e casă pentru unii, gazdă pentru alţii, loc de muncă bănos, vacă de muls, punctul de unde se dă ora exactă, subiect de lamentaţii în trafic şi multe altele pe care toţi le spunem cu furie, zilnic, despre oraşul ăsta mare, cenuşiu şi fără noimă, în care trăim de voie, de nevoie.

Pentru că spunem zilnic tot ce nu ne place la el, am ales ca măcar de ziua lui să-i forţăm pe oameni să-şi amintească motivele pentru care iubesc, totuşi, Bucureştiul. De vreme ce stau aici zi de zi şi chiar dacă se gândesc să plece, la supărare, n-o fac, înseamnă că... îl iubesc.

DRAGOSTE CU NĂBĂDĂI

„Sigur că îl iubesc. Pentru că m-am născut aici, pentru că am trăit 70 de ani aici şi pentru că îmi sunt dragi parcurile, bisericile, oamenii şi casele vechi de aici. Sigur, acum s-a întâmplat nenorocirea cu maşinile multe. Când nu le mai suport, fug câte două-trei săptămâni la Paris, la Londra, la New York. Dar mă întorc mereu cu bucurie. Aspectele negative, pe care le vede, zilnic, tot bucureşteanul, îmi pare că îi dau Capitalei un şarm balcanic deosebit.“

Constantin Bălăceanu-Stolnici, academician

„Pentru că m-am născut aici, îmi plac zgomotu