Moştenitorii texanului Alvin Ailey au făcut show, luni seară, la Sala Palatului: le-au dăruit românilor dans modern şi balet, pe ritmuri de jazz, gospel şi imnuri sfinte. Sursa: Codrin Prisecaru
Şolduri în mişcări necuviincioase şi versuri de rugăciune neprefăcută, corpuri senzuale ascunse sub rochii vaporoase, piruete pe poante şi zâmbete largi, rupte de după blocurile din Bronx. Senzualitate şi forţă până la ultima vinişoară. Dansatorii companiei Alvin Ailey American Dance Theatre au fermecat, luni seară, publicul din Capitală, aşa cum o fac, de jumătate de secol cu restul lumii: cu naturaleţe. Cu o reprezentaţie pe cât de elegantă, pe atât de provocatoare, pe care numai cei care au înţeles geniul lui Alvin Ailey o pot dărui ochilor aţintiţi spre scenă.
Spectacolul, organizat sub egida „Întâlnirile JTI“ şi dăruit bucureştenilor de moştenitorii texanului de culoare Ailey - care, în martie 1958, a demonstrat Americii că şi „negrii“ pot dansa la fel de bine ca „albii“ -, a durat mai bine de două ore, dar, din păcate, nu a umplut decât jumătate din Sala Palatului.
„Creaturile nopţii“
Magia lui Ailey a urcat pe scenă odată cu prima partitură - „Night Creature“. Cel dintâi dans, purtat pe scenă de artişti îmbrăcaţi în costume pictate manual, a umplut sala cu ritmuri cuminţi de jazz, acompaniate de mişcări lascive şi paşi clasici de balet.
Au venit primele aplauze - nu prea convingătoare. Dar şi primul incident, în engleză, între organizatori şi spectatori: „Scuzaţi-mă, aţi auzit anunţul de la început? Vă rog să ştergeţi tot ce aţi filmat“. Românca s-a conformat fără tragere de inimă, a dat „Erase“, dar, perseverentă, a mai filmat o dată. N-a mai venit nimeni să o tragă de urechi.
„Rocka My Soul“
„Solo“, bucata cu cea mai mare pondere de dans contemporan, a scos la înaintare trei da
