Ceremonia de înmânare a titlului de Profesor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” preşedintelui Irlandei, Mary McAleese, a fost umbrită ieri de conflictul mocnit dintre rectorat Ceremonia de înmânare a titlului de Profesor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” preşedintelui Irlandei, Mary McAleese, a fost umbrită ieri de conflictul mocnit dintre rectorat şi decanatul Facultăţii de Litere.
Preşedintele Irlandei a primit titlul într-o sală de curs şi nu în Aula Magna, unde au loc astfel de ceremonii în mod uzual. Surse din universitate ne-au declarat că rectorul Andrei Marga a fost afectat că facultatea a contactat direct Preşedinţia Irlandei, fără a mai trece prin rectorat. „Aţi invitat-o, descurcaţi-vă singuri”, ar fi spus Marga conducerii Facultăţii de Litere.
Ceremonie modestă
Întrebat de ce ceremonia nu a fost organizată în Aula Magna, rectorul Marga ne-a declarat scurt că „a fost acţiunea lor”. „Era mai bine să fi fost în Aula Magna, dar această ceremonie va ajuta şi mai mult la personalizarea relaţiei dintre facultate şi Irlanda”, a spus decanul de la Litere, Corin Braga. La ceremonie nu a fost prezent Senatul Universităţii în sesiune solemnă, cum se obişnuieşte, iar preşedintele Irlandei nu a primit robă.
Conflictul dintre rectorat şi decanatul de la Litere durează de anul trecut, când Marga a fost acuzat de cei de la Litere că a subfinanţat facultatea. În replică, Marga a declarat că la această facultate lipsesc studenţii şi managementul.