Cu doar câteva zile înaintea examenelor din Liga Campionilor, CFR Cluj şi Steaua şi-au arătat din plin, vineri, slăbiciunile. Sursa: Agerpres
CFR Cluj - Steaua, derby-ul echipelor care ne reprezintă în grupele Ligii Campionilor la fotbal, s-a terminat la egalitate vineri seară, scor 1-1, şi ne-a arătat carenţele ambelor formaţii înaintea meciurilor de la „masa boga- ţilor“, cu Chelsea, respectiv Fiorentina.
Stăncioiu le-a dat fiori coechipierilor
Cu patru zile înaintea celui mai important meci din istoria de 101 ani a clubului, cel de marţi, cu Chelsea Londra, echipa lui Trombetta a ratat şansa de a reveni în grupul din fruntea clasamentului Ligii I şi de a se reînscrie în lupta pentru titlu.
„Feroviarii“ n-au izbutit să reducă ecartul care îi despărţea de Steaua în campionat (cinci puncte) şi au rămas la şapte puncte în urma celor de la Dinamo. Punctele forte ale clujenilor le-au reprezentat siguranţa mijlocaşului defensiv Gabriel Mureşan şi combinaţiile în viteză ale tehnicilor Culio şi Dubarbier. Punctul nevralgic s-a dovedit, o dată în plus, portarul. Eduard Stăncioiu are o mare parte din vină la golul „roş-albaş trilor“.
Stăncioiu a comis încă o eroare gravă în repriza secundă, când a respins în faţă un şut al lui Toja, dar norocul său a fost acela că Arthuro a ratat complet execuţia. O altă problemă evidentă în jocul gazdelor a fost pasa decisivă. Yssouf Kone s-a demarcat în toate direcţiile, dar parcă restul coechipierilor erau certaţi cu el şi n-au vrut să-i paseze.
Mai mult, când clujenii şi-au creat câte o ocazie, s-au încurcat unul pe altul din dorinţa de a ieşi în evidenţă. Spre finalul meciului, Kone a reuşit să-l „deposedeze“ pe Dubarbier, aflat cu mingea la picior în careul stelist! „Kone, Dubarbier şi ceilalţi nu joacă de mult timp împreună. De aceea nu le pot cere să le iasă