Magazinele cu jucării sexuale ar putea să dispară de pe bulevarde, la iniţiativa Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Consilierii generali ai Bucureş tiului vor ca în centrul Capitalei să nu mai existe magazine de tip sex-shop. Ei au votat astfel, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), un amendament care prevede ca Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Bucureşti, al cărei membru fondator este Municipiul Bucureşti, să se ocupe şi de militarea pentru eliminarea de pe arterele principale a magazinelor pentru adulţi.
„Grupul PDL a considerat că nu poţi face un turism de calitate, Bucureştiul nefiind o capitală asiatică, cu astfel de magazine amplasate pe arterele principale. Propunem primăriei ca în spa- ţiile centrale pe care le deţine şi le dă spre închiriere să nu mai permită desfăş urarea unor astfel de activităţi. În spaţiile proprietate privată e altceva. Vom găsi o zonă, nu la periferie, unde vor putea să funcţioneze astfel de magazine. Nu avem nimic cu libera exprimare, dar considerăm că nu e frumos. Nu există capitală europeană, în afară de Amsterdam, care are o tradiţie spre libertinism, în care să vezi sex-shopuri lângă teatre“, a declarat consilierul Mihai Atănăsoaie, cel care a propus amendamentul.
Unanimitate în gândire
Propunerea, făcută de asociaţia ale cărei principale atribuţii ar trebui să fie definirea unui profil turistic concret al Capitalei României, a fost votată în unanimitate. Preşedintele de şedinţă din cadrul CGMB, Călin Murg, a precizat că aceasta nu este o hotărâre de consiliu, nu are caracter de obligativitate, ci este o propunere ca pe lângă activităţile Asociaţiei de Promovare Turistică a Bucureştiului (infochioşcuri şi trasee turistice) să se ocupe şi cu militarea pentru eliminarea acestor magazine.
@N_P