Fie că nu sunt relevante, fie că încalcă normele proiectării sau de mediu, o parte din cererile de finanţare, depuse de firme sau de autorităţile locale pentru a câştiga finanţări din bani europeni, sunt respinse. Printre motivele respingerii cererilor de finanţare se mai numără faptul că soluţia tehnică nu este corelată cu studiile efectuate în prealabil, analizele financiare sunt greşit efectuate sau fondurile de cofinanţare insuficiente, potrivit lui Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia.
Totodată, sunt multe situaţii în care dosarele sunt respinse chiar în momentul depunerii. Motivele sunt: lipsa unor documente, acte cu valabilitate expirată, imobile ipotecate sau faptul că administratorul nu este proprietar pe toată suprafaţa necesară proiectului, a declarat reprezentantul ADR Sud Muntenia, ieri, la conferinţa de bilanţ la un an de la implementarea Programului Operaţional Regional (POR).
Potrivit lui Gabriel Friptu, director în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), până în prezent în cadrul POR au fost depuse peste 1.100 de proiecte, dintre care 359 au fost respinse, iar restul de 733 se află în diferite stadii de evaluare, selecţie sau contractare. Valoarea proiectelor acceptate depăşeşte două miliarde de euro.