Cu Simfonia a III-a de Gustav Mahler, sub bagheta dirijorului Christian Badea, şi cu un program integral Beethoven, sub conducerea maestrului Horia Andreescu, se inaugurează noua stagiune de la Filarmonica „George Enescu“ şi de la Studioul „Mihail Jora“ al Radiodifuziunii Române. O stagiune plină de concerte de marcă, cu dirijori şi cu solişti prestigioşi. Îmbunătăţirea programelor curente din ultimii ani a constituit un preambul la Festivalurile „Enescu“, momente de vîrf ale vieţii muzicale româneşti. Avem ocazia, astfel, nu doar să urmărim mari muzicieni sau ansambluri orchestrale şi să ascultăm muzică de cea mai bună calitate, dar şi să ne raportăm la ceea ce se întîmplă prin lume. Unde ne aflăm şi ce putem face ca să fim şi noi, la un nivel rezonabil, pe piaţa internaţională a muzicii. Culte, desigur. Iată că hazardul ne face o surpriză plăcută, descoperind în recentele reeditări ale operei lui Constantin Noica destule referinţe incitante legate de muzică. Nu doar în Jur-nal filozofic (Humanitas, 2008), ci şi într-un alt op, apărut în aceste zile. Aşa că, în pragul deschiderii noii stagiuni muzicale 2008-2009, găsim de cuviinţă că ar merita citit cu interes – ba chiar glosat pe marginea lui, şi de aceea îl reproducem in extenso – un articol apărut pentru prima dată în Vremea, în anul 1942, şi reprodus în volumul Pagini despre sufletul românesc (Editura Humanitas, 2008). Sunt cîteva observaţii extrem de fine ale unui spirit viu şi alert, care nu şi-au pierdut nici actualitatea, nici rezonanţa ideatică. Chiar dacă timpurile s-au schimbat (România a intrat în NATO şi UE, după ce a ieşit din coşmarul comunist), muzica rămîne un punct de reper la care ne putem raporta cu multiple interogaţii şi cu tot atît de numeroase nedumeriri. Iată ce notează Constantin Noica în articolul său „Sufletul românesc şi muzica“: „Nici unul dintre bărbaţii mari de la 1848 – obser