Curtea Constitutionala a decis, ieri, cu unanimitate de voturi, ca este constitutionala Legea Curtii de Conturi, respingand sesizarea unor deputati care au reclamat faptul ca texte din legea trimisa la promulgare au fost scoase din continut sau introduse. Curtea a luat in dezbatere, ieri, sesizarea formulata de un numar de 60 de deputati, in temeiul articolului 147, litera a, din Constitutie, cu privire la neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 94/1992 referitoare la organizarea si functionarea Curtii de Conturi. Concret, autorii sesizarii au invocat incalcarea prevederilor constitutionale mentionate, prin aceea ca legea a fost adoptata de cele doua Camere ale Parlamentului fara a tine seama de continutul cererii de reexaminare formulata de presedintele Romaniei, intrucat unele texte din legea trimisa la promulgare au fost scoase din continutul legii la data reexaminarii sale, iar altele au fost introduse, ca noi, cu toate ca nu au facut obiectul cererii de reexaminare.
Curtea a constatat ca legea privind Curtea de Conturi este constitutionala, intrucat textele eliminate sau nou introduse cu ocazia reexaminarii legii avand legatura cu cele sesizate in cererea formulata de presedintele Romaniei nu incalca prevederile articolului 77, alineatul 2, din Constitutie. Decizia Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si se comunica sefului statului in vederea promulgarii legii.
Curtea Constitutionala a decis, ieri, cu unanimitate de voturi, ca este constitutionala Legea Curtii de Conturi, respingand sesizarea unor deputati care au reclamat faptul ca texte din legea trimisa la promulgare au fost scoase din continut sau introduse. Curtea a luat in dezbatere, ieri, sesizarea formulata de un numar de 60 de deputati, in temeiul articolului 147, litera a, din Constitutie, cu pr