După ce a organizat Campionatul Mondial de Gătit Testicule, bucătarul sârb Ljubomir Erovic dă din nou lovitura. El a lansat pe piaţă prima carte de bucate cu reţete pe bază de... cohones.
După ce a organizat Campionatul Mondial de Gătit Testicule, bucătarul sârb Ljubomir Erovic dă din nou lovitura. El a lansat pe piaţă prima carte de bucate cu reţete pe bază de... cohones.
Ljubomir Erovic, Şef bucătar din Serbia, a lansat prima carte de bucate care conţine reţete culinare exclusiv pe bază de... cohones. "Toate testiculele sunt comestibile. În afară de cele umane", spune Ljubomir Erovic. Deocamdată "manualul de gătit cu... ouă" este disponibil online, doritorii putând descărca cele 31 de reţete de pe site-ul editurii Yudu. Pachetul se vinde alături de mai multe videoclipuri în care sunt prezentate modalităţile de pregătire a testiculelor, inclusiv cum se jupoaie şi cum se taie în bucăţi. "Este un pas mic pentru «bucătăria fuduliilor», însă un salt uriaş pentru cărţile de bucate. Formatul multimedia le va oferi gospodinelor şi celor pasionaţi de gastronomie posibilitatea de a urmări la lucru bucătari profesionişti", a declarat Richard Stephenson, CEO al companiei Yudu.
În opinia lui Erovic, cele mai gustoase momiţe sunt, în ordine, cele de taur, de armăsar şi de struţ. "Desigur, nu toată lumea are aceleaşi gusturi ca şi mine. Sunt unii care le preferă pe cele de porc sau de curcan. Important este faptul că ele conţin mult testosteron şi sunt un afrodiziac excelent. Consumate în mod regulat, aceste preparate duc la creşterea libidoului la bărbaţi şi chiar vindecă impotenţa. Iar din acest punct de vedere, cele mai bune sunt testiculele de berbec şi cele de armăsar", a declarat sârbul în vârstă de 45 de ani.
Cartea este disponibilă în limbile engleză şi sârbă, iar preţul de achiziţie este 10 dolari SUA.
@N