Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacaţi gripa şi guturaiul

Publicat in Jurnalul, marți 7 octombrie 2008 · ·

Răceala sau guturaiul este o viroză cauzată de o multitudine de virusuri (specialiştii au identificat până în prezent peste 200), de aceea este dificil, dacă nu chiar imposibil de obţinut un vaccin care să ne ofere protecţie împotriva lor.

Răceala sau guturaiul este o viroză cauzată de o multitudine de virusuri (specialiştii au identificat până în prezent peste 200), de aceea este dificil, dacă nu chiar imposibil de obţinut un vaccin care să ne ofere protecţie împotriva lor. Un adult poate răci de două-trei ori pe an, iar un copil chiar de şase-şapte ori pe an, însă chiar şi în aceste condiţii răcelile nu sunt periculoase. Simptomele specifice răcelii se instalează treptat: nas înfundat, secreţii nazale apoase şi abundente, strănut, tuse seacă, iritativă. Dacă apare, febra nu depăşeşte niciodată 39 de grade Celsius. Guturaiul se răspândeşte prin tuse şi strănut. Şi pentru că nu există un vaccin care să ne protejeze împotriva guturaiului, singura modalitate prin care putem să-l prevenim este evitarea contactului cu persoanele bolnave. Dacă suntem bolnavi, este important să îi protejăm pe ceilalţi: să strănutăm în batistă şi să păstrăm o igienă riguroasă a mâinilor.

Debut sever

Gripa este şi ea o formă de viroză, însă provocată de virusurile gripale, care pot fi extrem de agresive. Simptomele ei sunt mai severe: debutează brusc şi violent, cu febră 39-40 de grade Celsius, dureri musculare şi articulare, dureri ale globilor oculari, dureri în piept, oboseală persistentă şi stare generală alterată. Bolnavul are senzaţia că ar fi fost "bătut", întrucât mai gravă decât afectarea respiratorie este cea sistemică. Gripa, spre deosebire de răceală, ne poate pune la pat câteva zile. Virusurile gripale se răspândesc, ca şi în cazul răcelii, prin tuse şi strănut, însă sunt mai contagioase decât virusurile care produc răceala.

Co

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 52 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Atenţionare de călătorie în Italia – cod roşu de incendii de vegetaţie

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecţie Civilă a

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 33 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°