Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali şi-a făcut „glob“, Elena Udrea l-a împrospătat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 octombrie 2008 ·

Microbul blogurilor de campanie l-a atins şi pe Gigi Becali, candidat într-un colegiu de deputat în sectorul 5 din Bucureşti. Liderul PNG-CD şi-a publicat ieri primul mesaj în blogosferă, contrar convingerii de acum câteva luni: „Globurile astea-s controlate de securiştii de la SRI şi SIE“. Sursa: Mediafax FotoSursa: Răzvan Vălcăneanţu

1 /.

La scurt timp după lansare, a recunoscut însă că nu tot ce scrie pe www.georgebecali.ro poartă marca Becali, ci este un demers electoral făcut de consilierii săi.

Pentru „hahalere“, cu greşeli de scriere

Liderul PNG şi-a făcut intrarea pe internet cu „Mi-am tras blog, hahalerelor“, o replică la „naţionalizarea lui Felix“, plus câteva scăpări gramaticale. „De când mă ştiu, spun lucrurilor pe nume. Cu scrisul nu mă omor. N-am răbdare, iar cu computerul nu sunt prieten. Ori (sic!), dacă nu-ţi place să scrii, cum să ai un blog?“, se întreabă el, mărturisind că a ales să-l facă „de bună voie (sic!) şi nesilit de nimeni“. Pentru ortografia adaptată, consilierii l-au pus însă la adăpost cu o scuză. Becali blogerul declară „din start“ că nu va sta „nicio clipă în faţa tastaturii“ şi asigură că el e „cel care dictează textele“. Pentru lansarea blogului a fost contactată aceeaşi firmă care a făcut acum doi ani site-ul PNG.

Câteva ore mai târziu, Becali a declarat însă la Realitatea TV că „n-are nimic“ de fapt cu Dan Voiculescu şi cu legea caselor naţionalizate şi că „a şi uitat“ că îi „fac ăştia glob“. „Consilierii îmi cunosc ideile şi ei le scriu pe glob“, a spus Becali, declarându-se dezinteresat de „globurile“ celorlalţi politicieni.

Blog nou în culorile PDL

O reinventare în blogosferă în culorile PDL a marcat ieri şi Elena Udrea. Secretarul executiv al PDL şi-a vopsit site-ul în portocaliu-albastru şi a ieşit cu o hartă a colegiului din sectorul 6 în ca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 6 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum 58 minute
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

Estonia susţine că Rusia i-a îndepărtat balizele de navigaţie de pe râul de frontieră Narva

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii ruşi de frontieră au îndepărtat geamandurile de navigaţie de pe partea estoniană a râului Narva, care separă cele două ţări, au declarat joi autorităţile de la Tallinn, adăugând că vor solicita o explicaţie, precum şi returnarea echipamen

China a înconjurat Taiwanul, în a doua zi a exerciţiilor sale, pentru a-şi testa capacitatea de a "prelua puterea"

News.ro acum 2 ore
China a declarat vineri că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului, începute joi, la câteva zile după învestirea noului preşedinte, au ca scop testarea capacităţii sale militare de a "prelua puterea" pe insula autonomă, relatează AFP. M

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°