"Poate a iubi o femeie până la capăt şi a rămâne alături de ea până la capăt e mai greu decât a împinge pe un munte o stâncă uriaşă."

Spectacolul „Domnul Sisif“, montat de Mircea Cornişteanu la ArCuB, după textul lui Radu F. Alexandru, nu are aparent nicio legătură cu personajul mitologic sau cu „Mitul lui Sisif“ al lui Camus. Domnul Sisif e un bătrânel simpatic, pedant şi de modă veche, interpretat de Ion Lucian, care, la 84 de ani, este în plină formă. Doamna lui, Ileana Stana Ionescu, este plină de nerv, în plină criză a vârstei a treia, dar rămânând elegantă, rafinată, stăpână pe ea. E un rol care i se potriveşte mănuşă temperamentalei actriţe.

Textul lui Radu F. Alexandru este echilibrat, de o poezie aparte, cu resorturi psihologice profunde, aşa cum dramaturgul ne-a obişnuit în volumele sale de teatru, de la „Mlaştina“, „Nimic despre Hamlet“, până la „Tsunami“.

În „Domnul Sisif“, personajele spun, cu melancolie şi umor, o poveste despre timp şi iubire. Doamna e speriată de ideea morţii şi de ideea morţii iubirii.

El, calm, înţelept, încearcă să-i transmită din încrederea lui. Domnul Sisif are chiar o soluţie: să întoarcă ceasul înapoi şi de mâine, de la 12.00, s-o ia de la capăt. Îşi dau întâlnire într-un parc, conturat simplu de scenograful Puiu Antemir, ca şi cum nu s-ar fi cunoscut niciodată. Pe acorduri de muzică clasică, replicile lor sunt acide, doamna nu-l iartă pe Domnul Sisif, îl sancţionează de fiecare dată, pleacă şi se întoarce de fiecare dată. Cu „voiam să pleci, voiam şi să rămâi...“, Radu F. Alexandru surprinde subtil, ca şi Arghezi, toate contradicţiile din noi înşine, în tot acest carusel tulburător, cu du-te-vino şi mai ales rămâi. La un moment dat, obosit de plecările şi de reîntoarcerile ei, Domnul Sisif se descalţă, descumpănit, pe o bancă.

E teribil de greu să ai răbdarea leg