Scriitorul a vorbit la Frankfurt despre inspiraţie, succes şi criza financiară. La petrecerea sa privată, dintr-o discotecă germană, a cântat în duet cu brazilianul Gilberto Gil. Faptul că Paulo Coelho a vândut, de-a lungul carierei, cărţi în valoare mai mare decât produsul intern brut al câtorva ţări africane - o sută de milioane - s-a dovedit important la Târgul de la Frankfurt, desfăşurat, anul acesta, în vreme de criză. Coelho continuă să vândă consistent şi acum, iar pentru a marca acesta performanţă, autorul a invitat editori, critici şi promotori, dar şi reprezentanţi ai presei, la o petrecere privată, organizată în „King Kamehameha“, o discotecă de pe malul Mainului.
Camere de filmat, aparate de fotografiat şi microfoane au însoţit evenimentul, fiecare cu speranţa de a surprinde imagini, de a smulge câteva cuvinte musafirului-gazdă. Probabil nici unul din cei prezenţi nu a intuit că autorul îşi va lua răgazul să răspundă fiecaruia în parte la cel puţin o întrebare. „Ar folosi la ceva dacă am trimite astăzi economiştii şi bancherii lumii în pelerinaj la Compostella?“, am întrebat, evocând locul în care autorul spune că şi-a găsit inspiraţia la debutul său internaţional din 1987. Coelho a răspuns în maniera sa spirituală: „Da, asta cred. Deoarece problema majoră a acestei crize este faptul că e vorba numai despre economie şi bani, iar celelalte valori, precum inspiraţia, nu mai joacă nici un rol. La inspiraţie se ajunge mergând la Compostella“. „No Women, No Cry“, în duet
Cuvintele scriitorului, care mimează modestia în pofida marelui succes, s-au pierdut în ritmurile marelui cântăreţ brazilian, actual ministru al culturii în ţara sa, Gilberto Gil. Acesta a venit la Frankfurt special pentru petrecerea lui Coelho. Pentru a „încălzi“ atmosfera, Coelho a urcat pe scenă lângă Gil, cu care a cântat în duet „No Women, No Cry“. Oameni