Emilio Botin, presedinte al Santander si a treia persoana cu acest nume care conduce banca spaniola din momentul in care aceasta a fost creata in 1857, face arta bancara sa para inselator de simpla chiar in plina criza financiara, scrie Financial Times.
Bancile lumii, declara Botin recent, trebuie sa se concentreze asupra clientilor, sa profite la maxim de activitatile de baza, sa administreze riscurile cu prudenta si sa intareasca guvernarea corporatista.
Sub conducerea lui Botin, acum in varsta de 74 de ani, Santander s-a extins rapid in Europa si America, in ultimele doua decenii. Totusi, directori invidiosi de la banci rivale se intreaba daca Botin, in ciuda tuturor discursurilor sale, nu a exagerat cumva cu ultima runda de achizitii. Merill Lynch a inclus recent Santander pe lista marilor banci europene care ar putea avea nevoie sa atraga mai mult capital.
Actiunile Santander, cea mai mare banca din zona euro din punct de vedere al capitalizarii de piata, au avut de suferit, ca si cele ale altor banci, in timpul crizei. Totusi, banca spanilola a aparut nu numai ca o supravietuitoare, dar si ca pradator, profitand de criza pentru a-si fixa drept tinte bancile mai slabe.
Jose Antonio Alvarez, director financiar, a declarat recent ca Santander ar putea profita de o piata de tipul "castigatorul ia totul" "prin salvarea bancilor in cadere la preturi atractive".
Cinci zile mai tarziu, Santander anunta o tranzactie de achizitionare a Sovereign Bancorp din Statele Unite in schimbul a 1,9 miliarde de dolari. Mai devreme, Botin se laudase in fata actionarilor: "Ne aflam cu adevarat intr-o pozitie extraordinara in raport cu rivalii nostri".
Dupa ce a cumparat Abbey National, Alliance & Leicester si depozitele si filialele nationalizatei Bradford & Bingley, Santander este acum o forta atat in sectorul britanic de retail bancar, cat si in S