FC Braşov şi Gloria Bistriţa au terminat, ieri, la egalitate (0-0) o partidă fără evenimente. Echipa lui Răzvan Lucescu a ajuns la nouă meciuri consecutive fără înfrângere, dar şi la cinci partide la rând fără victorie în Liga I.
Între o echipă a Braşovului care venea după patru remize consecutive şi o Glorie mai îngropată ca niciodată în grijile retrogradării şi în regretele desfiinţării Cooperativei, meciul direct nu putea fi decât unul dominat de plictiseală. În prima parte, ocaziile au lipsit cu desăvârşire, jocul rezumânduse la o luptă oarbă în zonele centrale ale terenului.
Repriza a doua a fost ceva mai animată, cu elevii lui Răzvan Lucescu încercând să forţeze golul victoriei. Mugurel Buga şi-a amintit de vremurile în care făcea furori în Cupa UEFA şi a zguduit transversala lui Albuţ cu o execuţie din foarfecă, iar bistriţenii au răspuns cu lovitura de cap a lui Silvăşan. Finalul partidei s-a derulat la stilul anost etalat de cele două echipe în prima repriză şi tabela a îngheţat la 0-0. „Avem o serie de patru meciuri în care nu am reuşit să marcăm. Poate că e vorba şi de ghinion, dar şi de o lipsă de încredere a jucătorilor mei“, a declarat Răzvan Lucescu la final.
LIGA I
FC BRAŞOV - BISTRIŢA . . . . . . 0-0
FC BRAŞOV: Stelea 6 - Rui Duarte 5, Abrudan 6, Oros 6, C. Ionescu 5 - M. Roman 5, P. Adriano 4, Ilyeş 5 (80, M. Cristescu), C. Munteanu 4 (72 Senin 5) - Buga 5, D. Zaharia 5 (64, Hadnagy 4). Antrenor: Răzvan Lucescu
BISTRIŢA: Albuţ 6 - Miclăuş 5, Frăsinescu 5, Ciucă 6, Ninu 5 - Hora 4 (46, Silvăşan 5), A. Mureşan 5, Enescu 5 (87, Sabou), Velcovici 6 - Coroian 5, Negrean 5 (74, Diogo 5). Antrenor: Ioan Sabău
Stadion: „Tineretului“ - Braşov; Spectatori: 1.500; Arbitri: Ov. Haţegan 6 - B. Velicu 6, C. Ghinguleac 6