Cartea “Întoarcerea lui Arpagic”, cu vestitul motan Arpagic din anii ’80, pentru care Ana Blandiana a fost interzisă din cauza pamfletului la adresa dictatorului, include într-o formă grafică inedită, la Editura Humanitas, versuri mai noi şi mai vechi pentru copii: “Întâmplări din grădina mea”, “Alte întâmplări din grădina mea”,” Întâmplări de pe strada mea” şi “Cartea Albă a lui Arpagic (file de dosar”). Sursa: Codrin Prisecaru

Poeta povesteşte despre cum pisicul Arpagic a devenit, imediat după cutremurul din 1977, stăpânul grădinii ei de la ţară, bineînţeles, după ce i-a distrus toate straturile de ceapă. Ana Blandiana a intrat în jocul pisoiului, a fost sedusă de isteţimea lui şi l-a iubit pe Arpagic suficient de mult cât să-l transpună într-un personaj literar. Pornind de la năstruşnicul pisic, ea a realizat o parodie în care motanul devine, odată cu trecerea timpului, un pseudonim al dictatorului.

După Revoluţie, poeta a scris Cartea Albă a lui Arpagic, în care fiul celebrului motan se adresează Biroului Pisicesc de Informaţii, cerând dosarul tatălui său ca să dovedească că nu a fost Ceauşescu. Ana Blandiana îi dăruieşte acum înapoi lui Arpagic candoarea pisicească, vrea să-l reabiliteze şi să-l facă să rămână doar un motănel drăgălaş şi rebel, care să-i bucure pe copii şi bunici.

De unde vine, de fapt, Arpagic? A existat un model în realitate? Motanul Arpagic cel real seamană cu cel ilustrat în carte?

Arpagic a existat în realitate şi a apărut în viaţa noastră după cutremurul din ’77, atunci când am închiriat o casuţă într-un sat de lângă Bucureşti, pentru că blocul în care locuisem se prăbuşise, iar soţul meu, prins sub dărămături, scăpase printr-un adevărat miracol. Amândoi eram copii crescuţi la oraş, astfel încât mutarea la ţară, descoperirea satului, a grădinii şi, în general, a naturii nu ca decor, ci ca mecani