Adevarata viata a anilor ’80 a inceput dupa 1989. In stat, unde neprielnica domnie a Partidului Comunist a fost curmata de beneficiarii ei pana atunci mascati sau clan­destini. Romania a devenit Republica oligarhica de merit infractional pe care o cunoastem si detestam as­tazi, dupa consolidarea absoluta. In sport, acelasi tip de evolutie involutiva (un paradox tipic romanesc, verificat de toate societatile fara splina civila) a lucrat ceva mai putin clar, dar a dictat acelasi re­zultat: formal, sporturile au cazut, dar patronatul si pa­tro­najul au trecut in mana unei retele de control propulsata din zona de gri-bisnitar a comunismului. De aici, con­tra­dic­tia constanta intre scaderea nivelului de performanta si accesul interminabil de emfaza al patronilor. Fotbalul a probat masiv aceasta nepotrivire, in vreme ce alte jo­curi si sporturi, de la volei si rugby la atletismul olimpic, au disparut. Rezistenta si, apoi, succesul repetat al bo­xu­lui nu dezmint curba generala. La fel ca gimnastica sau canotajul (feminin), boxul a ramas una dintre puti­ne­le rampe de salvare si evadare ale tineretului rural si ur­ban-provincial. Ceva mai sociologic gandit si mai literar spus, Lucian Bute continua si nu va incheia sirul cam­pio­ni­lor mondiali romani, pentru ca boxul e subventionat de foa­mea satelor si de disperarea ghetourilor. In aparenta, presa e marea exceptie si aduce punctul de ruptura in schema de evolutie involutiva confirmata de politica si sport. Prima imagine insala: presa emite, in­­­­­tr-adevar, un halou febril si modernist, dar parterul pro­duc­tiv e inept. Lipsa capitalului valoric e vizibila din pri­ma clipa si de la primul nivel de exercitare profesionala: limba. Ziaristii dau o majoritate alfabetizata si, simultan, necalificata cultural. Din nou, literar spus si antiliterar gan­dit, ziaristii au propagat si impus, in regim orar si coti­dian, o degradare