Maria Iacob, sora fostului atacant al Stelei, joacă în campionatul francez de opt ani. Sportiva în vârstă de 25 de ani îşi împarte timpul între slujba de la cea mai mare bancă a Franţei şi antrenamentele echipei Mios-Biganos. În urmă cu opt ani, Maria Iacob părăsea Oltchim Râmnicu Vâlcea şi handbalul românesc. Avea 17 ani şi era practic necunoscută la nivelul primei ligi din România. „Am plecat împreună cu sora mea la echipa Toulouse. Monica este cu 11 ani mai mare decât mine şi s-a transferat ca jucătoare de bază la echipa franceză. Eu, după doi ani petrecuţi la Toulouse, am jucat la Angouleme, apoi am ajuns la Mios – Biganos, echipa la care m-am consacrat”, a povestit Maria.
Le acordă credite francezilor
Practic, viaţa Mariei se împarte între trei localităţi. Locuieşte în Bordeaux, lucrează la o bancă din Merignac, un fel de Otopeni al oraşului francez, şi joacă handbal la Mios, un orăşel aflat la 30 de kilometri de Bordeaux.
„După ce m-am stabilit în Franţa, am decis să-mi continui studiile, pentru că viaţa de sportiv este scurtă. Am făcut facultatea la Universitatea Bordeaux 4, echivalentul ASE-ului de la noi. Acum sunt consilier de credite la banca BNP Baribas, cea mai mare instituţie de profil din Franţa”, a declarat Maria.
Astfel, în fiecare zi, handbalista îşi împarte timpul între bancă şi antrenamente. „Este greu, dar mie îmi place foarte mult. Beneficiez şi de înţelegere la bancă, unde am un program flexibil, mai ales când trebuie să fac deplasări cu echipa”, a precizat Maria.
Are cetăţenie franceză
Sportiva nu vorbeşte prea mult despre viaţa personală: „Nu sunt căsătorită. Am un prieten, dar suntem încă la început şi nu vreau să spun prea multe. Sunt tânără şi acum prefer să mă concentrez pe cariera sportivă şi pe cea profesională”. Deşi handbalul este viaţa ei, Maria i