Copos joacă actul Taher din teatrul sărăciei, pe spinarea jucătorilor

Paul Krugman, laureatul Nobel pentru economie pe anul ăsta, are un mare regret. N-a prevăzut la timp izbucnirea crizei financiare. “N-am înţeles în ce măsură sîntem la mîna efectului de domino al finanţelor”, spune el. România n-are un Nobel în economie, dar are afacerişti mult, muuult mai vizionari. Singurul om care a înţeles ce va urma încă de acum 18 ani se numeşte George Copos, cunoscut şi drept cel mai trist patron cînd îi cîştigă echipa.

A impus economii drastice imediat cum a preluat Rapidul. Întîrziatul salariilor, tăiatul din prime, transferurile de pe Internet, actele de canibalism bugetar au devenit, treptat, un mod de viaţă contabilă în Grant. Ministerul, sponsorii, “tovarăşii de drum” toleraţi ca acţionari, toţi au donat involuntar în cutia milei întinsă cu mînă sigură de Copos.

“S-a mai întîmplat să avem întîrzieri la salarii!”, spune Zotta. Nimic nou. Fapt divers giuleştean. Golul din conturi ameninţa să nu fie luat prea în serios. Mai ales că echipa îşi revenise în campionat. Şi atunci, lovitură de teatru! Se închide cantina de la ProRapid! Era nevoie de o probă concretă, pentru ca starea de urgenţă să capete credibilitate. Foamea are alt impact decît o restanţă. Lume, lume, iată sărăcia lucie! Oficialii clubului nu se mai obosesc s-o ascundă. Dimpotrivă, depun toate eforturile de PR ca s-o scoată în faţă! Nu sînt bani la Rapid! Chiar nu sînt! Nici măcar 4-500 de RON pentru masa de după antrenament? Nici! Nimic, nimic!

Patron avangardist, Copos nu numai că a prevăzut primul criza, dar o şi suportă înaintea tuturor. Şi o va suporta şi după ce criza va fi demult trecută. Ori se află în relaţii mai apropiate cu Dow Jones, ori mimează penuria ca să atragă lichidităţi. E o veche tactică de vînătoare: se preface falit, apoi sare la buzunarul celor care se apropie