Comisia Europeană prognozează pentru România un deficit bugetar de 3,5%, exporturi în scădere şi o creştere economică de doar 4,7% în 2009. Sursa: Reuters
Comisia Europeană (CE) previzionează că şomajul din România va creşte anul viitor. Potrivit prognozei de toamnă a CE, rata şomajului va urca de la 6,1% anul acesta la 6,4% în 2009, urmând să coboare din nou la 6,1% în 2010. Comisia a modificat astfel prognoza publicată în aprilie, când rata şomajului pentru anul viitor era estimată la 5,9%, în scădere de la previziunea de 6,1% pentru 2008.
În acelaşi timp, estimările Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) cuprinse în prognoza finală de toamnă indică, pentru anul viitor, un şomaj în scădere până la 6,1% de la 6,3% anul acesta.
În ceea ce priveşte salariile românilor, executivul Uniunii Europene previzionează o creştere de 22,5% în 2008, faţă de proiecţia din primăvară de 18,1%. Pentru 2009, CE se aşteaptă la salarii cu 15,1% mai mari, după ce în aprilie a fost anunţată o creştere 16,4%.
Deficit peste limită
La capitolul creştere economică, specialiştii CE au urcat estimarea pentru anul acesta de la 6,2% la 8,5%, însă au redus-o pe cea de anul viitor de la 5,1% la 4,7%. Cererea internă va scădea din cauza condiţiilor mai stricte de creditare impuse de politica monetară şi de contextul de pe pieţele financiare internaţionale, explică reprezentanţii executivului european.
Potrivit estimărilor CE, deficitul bugetar al României se va situa la 3,5% în 2008, peste nivelul maxim admis de Tratatul de la Maastricht, din cauza creşterii cheltuielilor publice cu salariile, subvenţiile şi transferurile sociale. Prognoza de toamnă a Comisiei indică un deficit de 4% în 2009. Încetinirea creşterii economice, nivelul îngrijorător al deficitului de cont curent şi înrăutăţirea perspectivei fiscale prelungesc vul