Responsabili catolici şi musulmani se întâlnesc la Roma în cadrul unui summit de trei zile ce ar putea declanşa procesul de normalizare a relaţiilor dintre cele două confesiuni. Sursa: AP Photo
Discuţiile aduc la masa negocierilor 48 de lideri religioşi, jumătate pentru fiecare tabără implicată. Delegaţia musulmană prezentă la Roma este condusă de Marele Muftiu al Bosniei, Mustafa Cerici, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai liberali lideri islamici. De partea cealaltă, grupul catolicilor îl are în frunte pe Cardinalul Jean-Louis Tauran, care şi-a exprimat convingerea că întâlnirea deschide «un nou capitol în dialogul interconfesional dintre lumea catolică şi cea musulmană».
Programul oficial al summit-ului prevede ca, în primele două zile, delegaţiile să discute chestiuni teologice, dar şi probleme actuale stringente precum libertatea religioasă. Ultima zi a întâlnirilor îl va aduce în prim plan pe Papa Benedict al XVI-lea, care se va întâlni cu cele două delegaţii pentru a transmite un mesaj conciliant, în vederea evitării neînţelegerilor care au perforat dialogul dintre cele două confesiuni în ultimii ani.
BBC relatează că un subiect fierbinte pe agenda discuţiilor este construcţia bisericilor catolice pe teritoriile musulmane, Vaticanul sperând să obţină un acord de reciprocitate în această privinţă. Un posibil argument ar putea fi faptul că, deşi ţările europene permit ridicarea moscheilor, unele state islamice menţin încă o politică restrictivă cu privire la exercitarea libertăţii religioase pe teritoriul lor.
La ora actuală, pe glob, sunt aproximativ 2 miliarde de creştini, peste jumătate dintre aceştia fiind de confesiune catolică. Spre comparaţie, musulmanii au atins deja cifra de 1.3 miliarde, depăşind pentru prima dată în istorie numărul credincioşilor aflaţi sub patronajul spiritual al Vaticanului. @N_