Khaled Meshal, unul dintre liderii marcanţi ai organizaţiei paramilitare Hamas, a declarat astăzi că gruparea palestiniană este dispusă să intre în dialog cu noii responsabili de la Washington.
“Obama trebuie să ştie că are responsabilităţi faţă de Statele Unite, dar şi faţă de zonele de conflict de pe glob”, a declarat liderul Hamas. “Suntem gata să dialogăm cu preşedintele Obama şi avem o atitudine deschisă faţă de noua administraţie de la Washington, cu condiţia ca SUA să ne respecte drepturile şi opţiunile”, a subliniat Khaled Meshal.
“Responsabilii politici americani nu pot evita Hamas-ul dacă vor cu adevărat să stingă conflictul din Orientul Mijlociu. Suntem o forţă reală, avem majoritatea în legislativul palestinian. Hamas-ul nu este o grupare periculoasă, aceasta e o imagine nedreaptă”, a adăugat Meshal.
Declaraţiile liderului islamic vin pe turnanta poziţiei exprimate ieri de Mahmoud Zahar, unul dintre liderii aripii radicale a Hamas. Acesta declarase că, deşi nu crede într-o schimbare imediată a politicii externe americane, speră că Barack Obama va deschide o nouă pagină în relaţiile cu lumea musulmană.
Poziţia lui Zahar este cu atât mai surprinzătoare dacă avem în vedere un amănunt adesea trecut cu vederea: fiul său a fost ucis la începutul lui 2008 într-un raid israelian în Gaza.