Scriitorul de la pagina 3

Nici aşa nu-i bine, să termini într-o săptămână un dosar, la care alţii muncesc jumătate de an.

Nu-i bine să fii mult mai bun decât toţi.

Iar dacă eşti tânăr, angajat de curând într-un institut de cercetare, şi dai gata în câteva zile un raport pe care şefii şi l-au pasat de la o secţie la alta, tocmai ca să nu fie gata niciodată, nu-i bine deloc.

Nu se fac nicăieri şedinţe, în care să se discute darea afară din servici a tinerilor supradotaţi, însă aceştia îşi pun în cap toată lumea şi trebuie să-şi scrie demisia.

Cum e lucrarea lui Ionescu?, îl întreabă directorul Centrului de studii şi cercetări paralelipipedice pe şeful secţiei Programe, domnul Calu. Perfectă, răspunde consternat domnul Calu. I-am dat-o marţi şi vineri era gata. Omul ăsta ne omoară cu zile! Domnul Calu are dreptate. Norma pentru un cercetător e de optzeci de pagini dactilo pe trimestru. Andrei Ionescu e la al treilea dosar de optzeci de pagini, pe care-l rezolvă în mai puţin de cinci zile. Mai se şi scuză nenorocitul că ar fi putut să-l predea vineri, dar fiindcă a fost zi scurtă şi toţi au şters-o mai devreme, i l-a pus pe masă lui domnul Calu abia luni la prima oră.

Problema cu Andrei Ionescu nu e că a rezolvat, în mai puţin de o lună, jumătate din planul secţiei pe un an, ci că în orice secţie l-ai repartiza termină treaba perfect în câteva zile. Parcă n-ar fi om, parcă ar fi maşină. Să fie chiar atât de bun?, îl întreabă directorul pe domnul Calu. Este, lua-l-ar dracu, răspunse domnul Calu. În tonul cu care rosteşte drăcuiala nu-i nici obidă, nici ranchiună. Ştia el, domnul Calu, c-ar exista şi astfel de indivizi, dar spera să nu aibă de a face cu ei niciodată. Un centru de studii ca al lor, care primeşte tot mai greu fonduri pentu cercetări paralelipipedice, trebuie să fac dovada că biruie f