Copilul de Aur, Rudy şi Bogdan Artistu’: iată o triadă de intelectuali alături de care PD-L-ul nu are cum să piardă alegerile! Partidul prezidenţial se arată sensibil la gusturile melomanilor de cartier, ale băieţilor cu ghiul şi lanţ de aur la gît, ale tovarăşilor de celulă şi ale absolvenţilor de şcoala şmecheriei, lansînd o manea de campanie cu titlul – cum altfel – „Ei cu ei, noi cu voi“. Din punct de vedere electoral, nu pare nimic de reproşat: pedeliştii au dorit să-şi atragă şi voturile acestor indivizi (destul de mulţi, să recunoaştem). Ca imagine, însă, e de un hilar absolut: vi-i închipuiţi pe cei trei de mai sus sprijinindu-l pe Băsescu cot la cot cu Liiceanu, Pleşu şi Patapievici? Hai, că e distractiv... Dincolo de amuzamentul situaţiei, am stat puţin să analizez textul acestui imn... alternativ de campanie şi am descoperit că PD-L poate concura cu succes PSD-ul şi PRM-ul la categoria „limbaj de lemn“ şi „sloganuri la derută“. I-auziţi aici: „Noi sîntem pentru, ei sînt contra/ A sosit momentul să spunem gata!“. Iată o extraordinară mostră de concizie şi claritate politică. Carevasăzică, monşer, noi vrem şi ei nu! Noi sîntem pentru... pentru ce? Ei, dar ce importanţă are, pentru tot, na! Noi – miam-miam, bun-bun, ei – cîh, naşpa! Aşadar, nenicule, te lămurişi, da? Ion Iliescu ar trebui să fie mîndru: limbajul de manipulare practicat de dînsul la începutul anilor ’90 a făcut şcoală în politica românească. Am nişte noutăţi pentru PD-L: nici un partid, niciodată, nu a reuşit să fie al tuturor. Nu poţi să te sprijini şi pe intelectuali şi pe manelişti, în acelaşi timp. Nu poţi fi părtaş la cota unică de impozitare, de sorginte economică liberal-capitalistă, şi să te faci apoi „vocea celor mulţi şi săraci“. Îmi dau seama că PD-L seamănă tot mai mult cu PSD şi că gargara lui Geoană e doar cu puţin mai gălăgioasă decît cea a lui Boc. În goana după voturi