Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile a anunţat că vânzările de automobile noi a scăzut, luna trecută, cu peste 30 de procente, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, din totalul autovehiculelor vândute în luna octombrie a acestui an, 20.478 de unităţi au fost autoturisme, în scădere cu 30,2% faţă de nivelul de 29.347 de maşini din octombrie 2007.
În ceea ce priveşte maşinile produse în România, vânzările au scăzut cu aproape 40%. Producţia naţională de autovehicule a înregistrat şi ea o scădere de 5,8% faţă de luna similară a anului trecut, se mai arată în comunicatul APIA. Aproximativ 67% din cele 151.855 unităţi din producţia naţională au plecat la export, 99% dintre acestea fiind autoturisme Dacia.
Vânzările totale de autovehicule au scăzut luna trecută, cu aproape 27 de procente. Potrivit Mediafax, pentru primele zece luni, regresul a fost 2,3 procente.
Livrările de vehicule comerciale au scăzut cu 14,8% în octombrie, de la 4.150 de unităţi la 3.535 de vehicule.
Citiţi şi:
9.000 de angajaţi de la Dacia, trimişi în concediu