CALAMBUR • TERMO-PANEM ET CIRCENSES
Un calambur de zile mari: "Termo-panem et circenses" (de la latinescul "pane met circenses") dă titlul noii cărţi a lui Adrian Năstase. Al doilea volum din ciclul "Codul Zambaccian", reunind editorialele publicate în Jurnalul Naţional în perioada 14 iunie 2006 – 3 septembrie 2008.
LECTURĂ. "Codul Zambaccian 2. Termo-panem et circenses". Editura Niculescu 2008, o carte cu vocaţia polemică evidentă, un calambur de zile mari
Calamburul fiind jocul de cuvinte bazat pe echivoc sau pe asemănarea sonoră a unor cuvinte cu sens diferit, vocaţia polemică a cărţii este evidentă: "La Roma, de pildă, patricienii ofereau circenses în arenă şi foloseau pentru asta gladiatori sau animale sălbatice. În România zilelor noastre, politicienii oferă circ folosindu-se pe ei înşişi în arena electronică a televizoarelor. Dar, mai grav, ei transformă viaţa de fiecare zi a omului obişnuit într-o arenă de circ în care clovnii fac tumbe ca să nu te lase să priveşti în jur." Concluzia acestei captivante demonstraţii incluse în fapte, care este cartea de faţă, cade neiertătoare: "Circul românesc de azi nu presupune şi pâine. Este prescris şi administrat în locul ei".
Pe rană. Bun cunoscător al vieţii politice din arealul carpato-pontico-dâmboviţean, lui Adrian Năstase îi este lesne să detecteze mobilul real şi profund al saltului de la "statul-spectacol", la "statul-circ-în-toată-regula". "În acest moment – pune el degetul pe rană – , temele pe care le abordăm în dezbaterea internă, modul în care o facem, tonul pe care îl folosim ne aşază în afara istoriei. (...) Nu importăm idei. Nu exportăm tendinţe. Deşi sunt singurele operaţiuni de acest gen unde nu plăteşti taxe vamale şi nu ai nevoie de aprobări de nici-un fel."
În lipsa acestor proiecte, ambiţioase şi trainice, "asistăm la o uriaşă